Sunetul R este unul dintre cele mai dificile sunete.
Apariția sunetului R o putem aștepta până la vârsta de 5 ani, în cazul în care copilului nu îi reușește singur să pronunțe acest sunet, vă recomandăm să vă adresați unui Logoped.
În cadrul ședințelor logopedice copilul va învăța cum să poziționeze corect buzele, dinții, limba și cât de puternic ar trebui să fie suflul de aer pentru ca limba să vibreze astfel încât să se primească sunetul corect.
De la început se lucrează la apariția sunetului, în momentul în care sunetul de unul singur a început să se primească, îl introducem în cuvinte: la începutul cuvântului, în mijlocul cuvântului și la sfîrșitul acestuia. Apoi se face diferențierea sunetului R și L.
Terapia logopedică pentru corecția sunetului R poate dura de la câteva ședințe pînă la 1- 2 ani.
Din practica în cadrul Cabinetului de Logopedie
Cel mai repede copilul a reușit să pronunțe sunetul R din prima ședință și după care au urmat ședințele de întărire a sunetului și introducerea acestuia în cuvinte. Unii copii au nevoie de 5-7 ședințe, alții de mai multe.
Cel mai greu se corectează sunetul R francez sau R pronunțat din gît.
Un rol semnificativ îi revine părintelui, îndeplinind temele pentru acasă, rezultatul este mult mai rapid.
Articularea sunetului R
La articularea corectă a sunetului R participă intens doar vârful limbii. Buzele și dinții sunt întredeschiși. Partea posterioară a limbii, în formă de lopată, atinge cu marginile laterale dinții de sus, până la canini, iar partea anterioară este ridicată spre alveolele dinților incisivi de sus. Limba este fixată, cu excepția vârfului ei, iar la expulzarea aerului, ea vibrează rapid între alveole și dinții superiori. Este, prin urmare, foarte important ca vibrația să fie localizată la nivelul vârfului limbii. Dacă vibrația este localizată la nivelul coardelor vocale, ca în limba franceză, sau dacă emiterea se face fără vibrare, ca în limba engleză, sunetul se emite incorect.
Exerciții practice pentru Sunetul R:
- Suflatul fulgușorului
Pe nas se pune un fulgușor mic din vată, se scoate limba din gură în formă de cănuță și se suflă. La îndeplinirea corectă a exercițiului vata va zbura în sus.
- Vibrația buzelor
Prin vibrația buzelor se urmărește declanșarea vibrației limbii, respectiv emiterea sunetului R.
- Exercițiile logopedice
Îndeplinirea întregului set de exerciții logopedice este foarte important, însă în special pentru sunetul R sunt exercițiile:Toboșarul bate toba; Căluțul; Ciupercuța; Acordeonul; Cănuța.(Exercițiile 10-14)
- Pentru copiii care pronunță sunetul J corect
Pentru a obține sunetul R, copilul va fi rugat să imită un țânțărel. Limba se află în guriță în formă de cănuță sau lopățică, vârful limbii este în spatele dinților de sus, în așa poziție copilul este rugat să spună sunetul J .Logopedul/ părintele cu degetul (folosim mănuși de unică folosință), va face mișcări rapide de la stânga la dreapta sub limbă, astfel contribuind la apariția vibrației și pronunției corecte a sunetului.
- Pentru copiii care nu pot pronunța sunetul J, dar se primește D
Pentru a obține sunetul R, copilul este rugat să facă exercițiul Nr. 10 Toboșarul. Cu vârful limbii, copilul lovește în spatele dinților de sus, pronunțând litera D (d-d-d-d-d-d), în acest moment logopedul/ părintele cu degetul (folosim mănuși de unică folosință), face mișcări rapide de la stânga la dreapta sub limbă, astfel contribuind la apariția vibrației și pronunției corecte a sunetului. Când sunetul a început să apară, mișcările făcute sub limbă se pot înlocui cu bătăi ritmice peste bărbie cu degetul arătător.
Dacă instrucțiunile vor fi respectate în tocmai, ve-ți obține sunetul R corect.
Ar fi bine sa fie folosit instrumentul logopedic pentru corecția sunetului R
Însă îl puteți înlocui și prin accesorii pentru cocktail, foarte accesibile și practice
sau mai puteți folosi și o periuță de dinți, firele căreia le scoateți preventiv.
Mult succes!